ACUM: Val de misiuni în municipiu, SVSU intervine în zone cu copaci prăbușiți – GALERIE FOTO

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din cadrul primăriei intervine în mai multe zone ale municipiului Botoșani încă de la primele ale dimineții.

 

Reprezentanții SVSU au fost solicitați în mai multe cartiere, unde cetățenii au semnalat prăbușiri de crengi sau arbori din cauza cantității însemnate de zăpadă.

 

S-a intervenit în zone precum: Bucovina, Octav Onicescu, Octav Băncilă, Gheorghe Avrămescu, dar și la Elie Radu.

 

Într-unul dintre cartiere, un copac era căzut în fața unei scări de bloc, împiedicând astfel accesul locatarilor în imobil.

 

Angajații SVSU sunt coordonați în teren de Sorin Curcă, șeful acestei structuri din cadrul Primăriei municipiului Botoșani.

 

În paralel, și pompierii de la ISU Botoșani au avut o dimineață încărcată de misiuni din cauza vremii nefavorabile.

 

Județul Botoșani se află sub incidența unui Cod Portocaliu de ninsori însemnate cantitativ, până astăzi la ora 14:00.