ACUM: Sute de oameni au ieșit iar în stradă, protest tăcut în fața Maternității Botoșani, strada a fost blocată – FOTO&VIDEO

Pentru a patra seară consecutiv sute de tineri botoșăneni au ieșit în stradă la apelul lansat de familia Alexandrei Ivanov.

 

Pentru că au existat plângeri din interior în privința mamelor sau bebelușilor care nu se pot odihni, Vlad Miron, fratele Alexandrei a venit cu rugămintea de a se renunța la scandări.

 

Zona de la intrarea în Maternitate a fost așadar adjudecată de botoșănenii revoltați de acest caz despre care s-a auzit în întreaga țară. Întreaga comunitate empatizează cu această tragedie prin care o mamă de 25 de ani a murit lăsând în urmă trei copii mici.

 

Revolta este cu atât mai mare cu cât, ar fi existat șanse ca viața ei să fie salvată dacă medicul de gardă, sau cel cu care ținea legătura pentru monitorizarea sarcinii ar fi răspuns strigătelor ei de ajutor.

 

Se aprind lumânări pentru Alexandra iar oamenii continuă să vină. La acest moment la protest participă în jur de 200 de persoane. Poliția Locală a restricționat accesul autoturismelor pe banda de circulație din fața Maternității.

Vom reveni cu detalii