Fostul ministru al finanțelor și fondurilor europene, Eugen Teodorovici se află în aceste momente în sediul social democraților botoșăneni pentru conferința de presă ce va fi succedată de alte evenimente programate pentru ziua de vineri, 22 aprilie 2016.
Fostul ministru a mai fost la Botoșani și în preajma alegerilor prezidențiale.
”Domnia sa ne-a mai vizitat atunci când ne-a ajutat concret cu anumite lucruri din funcția de ministru al fondurilor europene și al finanțelor, îi mulțumim pentru asta și-i mulțumim că ne-a vizitat din nou”
Ovidiu Portariuc, președintele PSD Botoșani
Eugen Teodorovici a arătat că din postura de fost ministru a fost parte din forurile decizionale pozitive pentru țară dar și pentru județul nostru.
”Sunt din nou la Botoșani după ceva timp, am mai încercat să mai vin la dv., din păcate timpul nu mi-a permis foarte mult, știți foarte bine au fost două mandate extrem de sensibile pe care le-am avut, cel de la Fonduri Europene și cel de la Finanțe, două zone de la care dv. simțiți oarecum lucrurile bune care s-au făcut în ultimii ani de zile”
Eugen Teodorovici, fost ministru
Nu în ultimul rând, social democratul și-a arătat întreaga susținere pentru candidații alegerilor locale din 5 iunie 2016, atât pentru Consiliul Local cât și pentru Consiliul Județean.
”În primul rând am ținut să fiu la Botoșani alături de colegii mei de la PSD Botoșani pentru că este un moment important astăzi, cel de depunere al dosarelor pentru candidații noștri, candidați cărora vreau să le urez mult succes pentru că sunt oameni cu experiență, sunt oameni care provin din toate categoriile sociale, este o abordare nouă aici la Botoșani din partea noastră ca partid și sunt convins că va fi un succes”
Eugen Teodorovici, fost ministru
Nu în ultimul rând, fostul ministru a apreciat susținerea de care a avut parte din rândul parlamentarilor botoșăneni Tamara Ciofu, Doina Federovici și Mihai Baltă. (G.E.)