ACUM: Șefii de la Botoșani l-au adus pe ministru pe stadion: Haideți cu proiectul și vă ajutămGALERIE FOTO&VIDEO

Ultimul obiectiv din municipiul Botoșani programat să fie vizitat de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost Stadionul Municipal Botoșani.

 

Aici, delegației i s-a alăturat și directorul Companiei Naționale de Investiții, Irina-Manuela Pătrășcoiu, Stadionul Municipal regăsindu-se pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții (CNI).

 

Primarul Cosmin Andrei, alături de președintele FC Botoșani, Cătălin Anton, i-au prezentat ministrului date tehnice despre arena sportivă de la Botoșani, construită în anii 60-70, și care de-a lungul anilor a avut parte de reabilitări la nivel minimal și nu de amploare.

 

De asemenea, un accent important s-a pus și pe performanța obținută de echipa FC Botoșani, care a promovat în prima ligă în anul 2013, iar în prezentă ocupă locul 4 în clasamentul Ligii Profesioniste de Fotbal.

 

Primarul Cosmin Andrei a explicat și o serie de impedimente întâmpinate la etapa de întocmire a documentației tehnice, unde firma contractantă a renunțat la relații contractuale și a fost necesară demararea unei noi licitații.

 

Ministrul Dezvoltării a fost ferm și a transmis:

 

”Aduceți documentația și vă acordăm sprijin”.

 

Ministrul Cseke Attila a intrat inclusiv pe gazon și a vizualizat arena sportivă în ansamblul său.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store