Ședința de Consiliu Local aferentă lunii martie a început astăzi, 30 martie 2018 de la ora 12:00, fiind programată mai târziu ca urmare a vizitei ambasadorului Republicii Belarus în România, la Primăria Botoșani.
Încă de la început, primarul a solicitat ca două dintre proiecte să fie luate spre dezbatere primele având în vedere numărul mare de participanți aflați în sală.
Printre aceștia și omul de afaceri Tonino Boldea, care dorește să demareze o importantă investiție în municipiul Botoșani și anume să construiască un cartier lângă Pietonalul Unirii, pe fostul complex UGIRA.
A cerut să ia cuvântul Petrică Butnariu, președintele Federației Asociației de Proprietari, care a afirmat că dorește să se ia măsuri, în numele locatarilor blocurilor apropiate, ca traseul utilajelor grele din momentul șantierului să fie direcționate în așa fel încât să nu afecteze blocurile.
Cosmin Andrei, în calitatea sa de președinte al comisiei de sistematizare a circulației, a solicitat ca în ședință să fie aprobată documentația de construcție, pentru ca ulterior comisia de circulație să stabilească traseul utilajelor.
Discuțiile au degenerat în continuare, unii consilieri PSD, care locuiesc în zonă fiind „deranjați” de această investiție.
Eugen Țurcanu a cerut cuvântul și a apreciat faptul că un investitor local aduce un nou grad de civilizație orașului și construiește un cartier nou, o investiție care se ridică la 7 milioane de euro.
Viceprimarul Marian Murariu a declarat că omul de afaceri Tonino Boldea s-a angajat să repare, dacă va fi cazul, strada pe care vor pătrunde utilajele pe șantier.
Pe timpul discuțiilor, omul de afaceri botoșănean a stat în picioare și a ascultat cu atenție intervențiile consilierilor și viceprimarilor.
Proiectul a fost aprobat cu 22 de voturi pentru și o abținere din partea lui Mihai Ștefan.