Şefimea judeţului s-a întrunit vineri la ora 11:00 în şedinţa Colegiului Prefectural. Aceasta este condusă de prefectul Cristian Roman şi la ea participă inclusiv subprefectul Paul Secrieru, care şi-a anunţat joi demisia din funcţie. În schimb, lipseşte „preferatul” primului reprezentant al Guvernului în judeţ, Ovidiu Mimor. De asemenea, Garda Financiară nu îl are la şedinţă nici pe Laur Nechita şi nici pe Corneliu Mihai, ci pe Dan Slavic, fost director coordonator adjunct al instituţiei. Pe ordinea de zi a şedinţei sunt trecute trei puncte: stadiul derulării subvenţiilor prin APIA, evaluarea gradului de evaziune fiscală şi contrabandă şi stadiul implementării programului de acţiune împotriva comerţului ilegal cu ţigări.