Achiței iar îi scoate ochii lui Macaleți cu-n drum care nici nu există

Deputatul Cristian Achiței nu a scăpat ocazia de a se lansa în comentarii vis a vis de vizita ministrului adus de PSD-iști la Botoșani. Lucru care ar trebui să fie obișnuit de altfel într-un stat democratic cu politică sănătoasă.

 

Printre alte observații făcute la adresa ministrului Răzvan Cuc sau a parlamentarilor PSD, liberalul nu a uitat să-l ”atingă” puțin și pe Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Cu celebrul drum strategic de care se vorbește încă de când șef peste județ era Florin Țurcanu și care este la fel de concretizat cum era și atunci.

 

De fapt au fost parcurși câțiva pași, însă mult, mult prea mici până când acest proiect cu o valoare de zeci de milioane de euro va fi finanțat și în realitate.

 

”Mă bucur că marți s-a aprobat acordul între CJ Iași și CJ Botoșani referitor la drumul strategic de 100 de km, un proiect pe care iarăși i l-am lăsat la cheie dlui președinte, sper să-l ducă la capăt”,


Cristian Achiței, deputat PNL

 

Costică Macaleți are însă o altă părere despre ”proiectul lăsat la cheie” și spune că predecesorii săi i-au lăsat în realitate altceva.

 

”Mi-a lăsat un vot la ADR. Că, Consiliul Județean a adat un vot la drumul strategic și noi facem pas cu pas ca să ducem la îndeplinire acest proiect. Suntem în grafic. Ar fi total anapoda ca noi să nu facem ceea ce trebuie pentru acest drum strategic. Este vorba despre 102 km de drum și ne străduim să facem exact ce trebuie. Și ei ar face același lucru, dacă ar fi în locul nostru, ar fi aiurea să crezi că cineva nu își dorește asta”,


Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani

 

Cristian Achiței l-a mai atacat pe Costică Macaleți cu modul de repartizare al sumelor defalcate din TVA către primării, cu observația că primarii liberali au fost clar defavorizați. Și cu proiectele depuse la Ministerul Dezvoltării, în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), care ar fi aceleași din mandatul trecut.