Aceeaşi Mărie dar cu altă pălărie: Serviciul lui Ţurcanu şi-a schimbat numele

 

Serviciul Public de Administrare Baze Sportive şi Zone de Agrement (SPABSZA) se va numi Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA). Asta după ce, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens, în şedinţa ordinară de CL din data de 30 iunie 2011.
Reprezentanţii serviciului subordonat Primăriei şi-au motivat solicitarea de schimbare a denumirii prin faptul că, în aprilie 2010 s-a făcut absorţia serviciului intervenţii edilitare fapt, care a dus la lărgirea considerabilă a obiectului de activitate pe linia gospodăririi oraşului. De asemenea, bazele sportive sunt deservite de un număr mic de oameni comparativ cu celelalte servicii şi au o pondere mică în buget, astfel, nu de puţine ori au fost făcute confuzii între titulatura serviciului şi activitatea derulată. Printre denumirile propuse s-au regăsit Direcţia de Servicii Publice, Direcţia de Administrare Locală şi Direcţia Municipală de Servicii Edilitare.