ACCIDENT urât pe drumul Botoșani – Suceava, mașini făcute bucăți, oameni la spital – GALERIE FOTO

Un grav accident rutier s-a petrecut în urmă cu puțin timp pe drumul național 29, Botoșani – Suceava.

 

Evenimentul a avut loc în localitatea Plopeni și a implicat două autoturisme. În urma coliziunii acestoria, a rezultat rănirea a trei persoane. Au intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

 

Cei trei răniţi, conştienţi, au fost transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat că la ora producerii evenimentului traficul rutier a fost întrerupt pe DN29, la ieșirea din Suceava către Botoșani, la kilometrul 6+500 de metri.

 

Nu se cunosc, în acest moment, împrejurările în care s-a produs evenimentul. (Foto - ISU Bucovina)