Un botoșănean vrea să fie șef la una dintre cele mai mari primării din țară

Un moldovean și un ardelean s-au înscris la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere.

 

Este vorba despre examenul pentru postul de secretar al Primăriei Timișoara. Unul dintre ei este un fost secretar al unei comune din județul Botoșani, iar celălalt este mediator autorizat într-un oraș din județul Hunedoara. Ambii au fost admiși la concurs, urmând să participe la proba scrisă.

 

Postul de secretar al Primăriei Timișoara a fost scos recent la concurs de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, prin Prefectura Timiș. Era vacant din 1 august 2016, de când longevivul secretar Ioan Cojocari a ieșit la pensie. În locul lui a fost numită, de primarul Nicolae Robu, Simona Drăgoi, care lucrează în instituția de pe C.D. Loga de dinainte de anul 2000. Aceasta nu s-a înscris la concursul organizat de ANFP.

 

Cei doi candidați, George-Corneliu Bursuc și Mihai-Ovidiu Rad, vor da proba scrisă în 16 octombrie, la ora 10, la Instituția Prefectului. Conform anunțului publicat de ANFP, candidații trebuiau să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice sau administrativă, studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii, vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

 

George-Corneliu Bursuc a fost secretarul comunei Avrămeni din județul Botoșani, o comună cu aproape 4.000 de locuitori. Conform unor date de pe internet, el ar fi absolvit Facultatea de Științe Juridice, Economice și Administrative Brașov a Universității „Spiru Haret”.

(Sursa - Tion)

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store