Accident spectaculos în centrul orașului, totul a fost surprins de camerele video - FOTO & VIDEO

Un tânăr teribilist și-a făcut praf mașina, iar o alta parcată a ajuns acordeon în urma impactului extrem de violent.

 

Accidentul a avut loc în fața Casei de Cultură din Darabani, după ce o mașină a ieșit în decorul străzii 1 Decembrie, a sărit trotuarul și a ras și doi pomi de pe marginea străzii, apoi a izbit în plin un autoturism parcat.

 

Evenimentul rutier s-a petrecut după miezul nopții de duminică spre luni, 13 ianuarie, relatează Darabaneni.ro. Din cauza vitezei excesive, autoturismul condus de un tânăr dărăbănean părăsește suprafața carosabilă, sare trotuarul și lovește violent o mașină parcată în fața Casei de Cultură din centrul orașului Darabani.

 

Cu un sfert de oră mai devreme, în acel loc se aflau doi tineri, dar au avut noroc că au plecat la timp acasă. Imediat după accident, mai multe persoane s-au adunat la fața locului și au făcut curățenie.

 

Evenimentul rutier a fost surprins de camerele de luat vederi din zonă. Pentru că nu s-au înregistrat victime, iar părțile s-au înțeles amiabil, polițiștii au considerat că nu este cazul să intervină.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store