Doi jandarmi care se îndreptau în această dimineață spre serviciu au intervenit pentru a salva viața unui bărbat, victimă a unui accident rutier.
La ora 4.50, în timp ce se deplasau pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani, jandarmii au observat cum un autoturism a lovit o persoană pe trecerea de pietoni de la intersecția cu strada Uzinei, aceasta fiind aruncată la câțiva metri în urma impactului.
Plutonierul adjutant șef Macovei Daniel și sergentul major Corneschi Ștefănel au acționat imediat și au acordat primul ajutor bărbatului care sângera abundent în zona capului, încercând să reducă sângerarea și să evite blocarea căilor respiratorii.
Deoarece exista riscul provocării unor daune suplimentare, bărbatul nu a fost mutat până la sosirea unei echipaj medical, care i-a pus un guler cervical și i-a acordat îngrijirile medicale de specialitate, după care l-a transportat la Unitatea de Primire a Urgențelor.
Pentru a avea cunoștințele necesare în domeniul primului-ajutor de bază, personalul operativ al Jandarmeriei Botoșani a participat în anul 2022 la cursuri organizate de Crucea Roșie și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoșani, care au constat atât în pregătire teoretică, cât și practică.
”Acordarea primului ajutor este foarte importantă şi poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoştinţele necesare”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.