Eveniment rutier, soldat cu o victimă, petrecut în această după-amiază.
Accidentul a avut loc în municipiul Suceava.O femeie a fost accidentată grav în această după-amiază, pe trecerea de pietoni din apropierea Băncii Naționale, de pe bulevardul Ana Ipătescu din municipiul Suceava. Accidentul a avut loc puțin după ora 16.00, când femeia care traversa regulamentar pe marcajul trecerii de pietoni, a fost izbită în plin de o dubiță înmatriculată în județul Botoșani.
Martorii accidentului au povestit că șoferul se deplasa cu viteză mare pe bulevard, în momentul în care a acroșat femeia, însă cel de la volan se apără și a declarat că femeia care traversa șoseaua i-a apărut brusc în față, fără a o mai putea evita. Un echipaj al ambulanței a transportat-o de urgență pe femeie la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului din Suceava, ea fiind rănită grav în zona capului, de unde îi curgea sânge.
La fața locului au ajuns echipajele de poliție care au făcut măsurători, au luat probe și i-au audiat pe martori și pe șoferul implicat, încercând să stabilească cu exactitate cum s-a produs accidentul, relatează Monitorul de Suceava. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal , deschis pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: