De ce ne mor copiii, ne întrebăm de fiecare dată când auzim că s-a mai ridicat la cer un înger. Şi câtă suferinţă în sufletul unui părinte care îşi vede pruncul plecând câte puţin în fiecare zi!

Sorina a trăit ca un mucenic şi a murit ca un înger. Fetiţa cu un căţel alb, care voia să devină doctoriţă. Avea o parafă şi caiete cu programări. Era un copil care îți dădea şi ultimul "dumicat" de pâine, spun cei care au cunoscut-o. Îi încuraja pe toţi: "Nu mai fiţi triști, totul o să fie bine, zâmbiţi"!

Copil iubit şi care mai presus de orice iubea. Între durere şi lupta pentru fiecare zi, Sorina aşeza cărări de zâmbete.

Fetiţa din Dorohoi a plecat la Cer şi abia acum, după ani şi ani de suferinţă, oamenii din toată ţara află despre ea. Într-un spital din Bucureşti, a alinat ea însăşi plânsul altor copii.

”Prima dată când am văzut-o pe Sorina era ajutor de asistentă şefă. Stătea pe un scăunel mic, rotund, lângă măsuţa de la intrarea în Secţia de Neurologie Pediatrică de la Spitalul ”Victor Gomoiu” din Bucureşti. Era exact ca un spiriduş. Ţopăia literalmente. De pe scaun la uşa secţiei care se deschide cu cartelă de acces. La primul ţâr, sărea de pe scaun: mă duc eu să deschid, doamna Adina!”, povestea în urmă cu doi ani Ana-Maria Cătănuş, voluntar Neurocare.

Medicii de secţie îi făcuseră cadou o parafă. Întreg personalul, de la infirmiere la medici şi asistente, era impresionat de copila din Dorohoi foarte inteligentă şi de o profunzime surprinzătoare.

Fusese diagnosticată cu monucleoză infecţioasă, o suferinţă caracterizată prin faptul că măduva osoasă nu permite o imunitate competentă, astfel că viaţa Sorinei a fost altfel decât a celor mai mulți copii de vârsta ei. Spitalizări dese, tratamente şi intervenţiidureroase, solicitante, epuizante, povesteşte Ana-Maria Cătănuş.

Avea un căţel alb, pe nume Lucy, părticică esenţială a universului ei.

Marţi, 30 iulie 2019, Sorina s-a stins. Adina Istrate, asistentă medicală la Spitalul de Copii ”Victor Gomoiu” din Bucureşti, a scris un emoţionant mesaj la plecarea fetiţei alături de care a petrecut mulţi ani în saloanele spitalului:

”Sori, nu pot să te mai îmbrățișez, pot doar să mai fac un mic gest pentru tine și Mami. Cu aceste rânduri îmi doresc să ating niște inimi, inimi care bat în pieptul unor oameni ce lucrează ca și mine în sistemul sanitar.

Dragii mei colegi, de aici și de pretutindeni, vă rog amintiți-vă în fiecare zi care e menirea voastră pe acest pământ, amintiți-vă că meseria pe care NE-AM ALES-O este una de vocație, una în care EMPATIA fată de cel aflat în suferintă ar trebui să se manifeste prin fiecare gest. 

Știu că există reguli și protocoale pe care trebuie să le respectăm, dar mai știu și faptul că atunci când vezi o mamă care aşteaptă cu sufletul la gură să-și vadă copilul aflat într-o secție de ATI, care asteaptă un cuvânt, un zâmbet și poate puţină bunătate din partea unor oameni aflați în spatele unor uși închise nu costă absolut nimic... poate doar puţină bunăvoinţă, compasiune și un pic de suflet.

Faptul că o mamă are decenţă să nu riposteze sau să pună intrebări în condițiile în care copilul e într-o stare foarte gravă, nu ne face pe noi, asistenți/e, infirmieri/e, doctori stăpânii destinuluiei și ai copilului ei...

Sori era un copil minunat, Sori înțelegea cel mai bine dintre toți copiii care veneau la spital cum e bine să se poarte doamna asistentă, doctor... ar fi putut să facă această meserie cu foarte mult devotement și implicare...

Îmi doresc că rândurile astea să miște ceva, îmi doresc că mama Sorinei să povestească într-o zi, când va putea, îmi doresc asta pentru a schimba ceva...

Sori.... îți Mulțumesc că din când în când am putut să fiu bună datorită ție, îți Mulțumesc că ai trecut prin viața mea și ai făcut-o mai frumoasă, îți Mulțumesc pentru îmbrăţişările tale sincere de copil bun...

Mami (Ionela Agavriloaiei), ție nu știu ce să-ți spun, pot doar să le povestesc oamenilor cât ai luptat pentru Sorina, dincolo de puterile unui om , câtă decenţă în durerea asta surdă și neînchipuit de sfâșietoare a existat în tot ceea ce ai trăit în ultimele zile de viață ale copilului tău.

Pe voi, dragi colegi, vreau să vă rog să nu uitați că înainte de orice și indiferent de pregătirea pe care o avem, suntem și trebuie să rămânem OAMENI.

Drum lin în lumină, SORINA!”

Dumnezeu să o odihnească în pace pe Sorina. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: