Accident GRAV în Ungaria produs de un botoșănean, bărbatul CONDAMNAT la închisoare

În valul de plecări la muncă în străinătate, există și botoșăneni care ajung să comită infracțiuni mai mult sau mai puțin grave pe teritoriul altor state. Anul trecut, 172 de botoșăneni au fost arestați și condamnați de instanțe străine.

 

Cele mai multe infracțiuni comise de botoșăneni s-au consemnat pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanie şi Irlandei de Nord. Mai exact, 70 de botoșăneni au fost arestați în această țară.

 

Foarte mulți bărbați au „călcat strâmb” și în Italia, Spania, Franța sau Ungaria.

 

Spre exemplu, în Ungaria un botoșănean a fost arestat și condamnat urmare a producerii a unui accident rutier cu victime.  Asemenea deceselor și faptele de încălcare a legii sunt comunicate autorităților noastre. La Botoșani informările ajung Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple (SPCEPS), prin Ministerul Afacerilor Externe.

 

 

„Dacă avem acordul de informare al familiilor pentru persoanele arestate, condamnate sau alte situații procedăm la efectuarea demersurilor de informare. Dacă nu avem consimțământul persoanei doar facem mențiuni. Pentru că persoanele își dau acordul sau nu pentru a le informa familia”,

Alin Popovici, șeful SPCEPS.

 

De asemenea, alți botoșăneni au fost condamnați pentru vătămare corporală sau chiar omor. Este cunoscut cazul botoșăneanului condamnat la închisoare pe viață pentru omor.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store