ACCIDENT: Femeie lovită pe trecerea de pietoni, în timp ce se îndrepta spre serviciu

O femeie a ajuns de urgență la spital în urma unui accident petrecut miercuri, 19 octombrie 2016, în jurul orei 8.00.

 

Din primele cercetări, se pare că Eduard-Cornel A., în vârstă de 32 de ani, din Dorohoi, conducea un autoturism Volkswagen pe sensul de coborâre al străzii A.I. Cuza din Dorohoi, iar la intersecția cu strada Poștei a acroșat-o pe Violeta L., în vârstă de 48 de ani, din Dorohoi, care se îndrepta spre serviciu.

 

Conform polițiștilor femeia s-a angajat regulamentar în traversarea străzii, prin loc marcat și semnalizat. Potrivit șoferului, acesta a fost orbit de soare și nu a putut să o observe la timp pe femeia care traversa fapt pentru care impactul a fost iminent.

 

La locul accidentului a  ajuns o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi și un echipaj din cadrul Poliției Municipale Dorohoi care efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.

 

Potrivit medicilor de gardă, victima accidentului are un prim diagnostic de policontuzii însă se efectuaeză mai multe investigații pentru stabilirea exactă a unui diagnostic. Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de negativ, iar în continuare se efectuează cercetări pentru aplicarea soluțiilor procedureale. Sursa: Dorohoi News.