A PLĂTIT 500 de euro pentru un „produs” și s-a ales cu un... dosar penal - FOTO

Un bărbat s-a convins că banii nu pot cumpăra orice, după ce s-a ales cu un dosar penal în urma unei „achiziții”.

 

Poliţişti de Frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări cu privire la un cetățean polonez, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere falsificat.

 

În ziua de 21 iulie 2023, în jurul orei 12:50, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu cetățenie poloneză, care conducea  un  autovehicul marca Skoda, cu număr de înmatriculare specific Cehia.

 

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care avea fotografia și datele sale de identificare.

 

 

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

 

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediari, persoane ale căror date nu le cunoaște, contra sumei de 500 de euro. Acesta avea dreptul de a conduce suspendat de către autoritățile poloneze, pentru o perioadă de doi ani și a plătit  pentru permisul fals cu intenția de a conduce autoturismul până în Cehia. 

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la  fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

 

(Sursa foto – Digi 24)