A murit unul dintre cei mai valoroși botoșăneni ai județului - GALERIE FOTO

Botoșaniul a mai pierdut un om care a făcut cinste județului prin actele sale de curaj.

 

Pe 23 februarie ar fi împlinit 101 ani, însă drumul lui Lazăr Şufaru prin această lume s-a încheiat aici.

 

Lazăr Şufaru, din satul Hilişeu Crişan, comuna Hilişeu Horia, a fost înmormântat astăzi, la capătul unei vieţi în care eroismul, cinstea, buna-cuviinţă şi respectul faţă de seamăn au fost coordonatele esenţiale.

 

Alături de primarul comunei Hilişeu Horia, Ioan Butnaru, reprezentanţi ai prefectului Dan Şlincu au depus o jerbă de flori şi au transmis familiei veteranului mesajul oficialului, care şi-a exprimat mâhnirea că nu a putut fi prezent personal.

 

„L-aţi avut aproape de dumneavoastră atâta timp şi l-aţi apreciat pentru înţelepciune şi dragostea pe care a împărţit-o tuturor. Regret plecarea domnului Şufaru, un om cu un caracter deosebit, erou al ţării, veteran de război. Dumnezeu să vă întărească, iar pe dumnealui să-l odihnească în rândul drepţilor”,

a fost mesajul reprezentantul Guvernului.

 

Fratele cel mic al veteranului, Gică Şufaru, care are 97 de ani, este de asemenea veteran de război necombatant şi deţinut politic, cu o poveste de viaţă similară fratelui său.

 

A impresionat familia şi vecinii care au venit să-şi ia rămas bun de la Lazăr Şufaru prin ataşamentul său faţă de fratele mai mare, efortul de a veni de la Iaşi pentru înmormântare dar şi prin propriile experienţe trăite de-a lungul vieţii- 12 ani de puşcărie politică, muncă silnică şi apoi urmărire permanentă, până la căderea regimului comunist.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store