A murit un pompier. Aşa… şi?

 

Şi credeţi că mamei, tatălui, prietenei sale o să îi ofere cineva o compensaţie, o pensie, o recompensă? Nu! Pentru că statul român nu ştie sau nu vrea să îşi răsplătească oamenii care cad la datorie chiar şi pe vreme de pace.

Credeţi că interesează pe cineva că acel tînăr de 32 de ani era în timpul liber, că şi-a riscat de atîta ori viaţa, că a coborît noaptea, la 25 de metri sub pămînt, pentru a aduce un mort la suprafaţă cînd putea s-o facă şi a doua zi? Nu interesează mai pe nimeni. Şi asta s-a văzut la înmormîntare unde singura oficialitate care a catadicsit să participe la funeralii a fost prefectul. Probabil că, primarului sau preşedintelui Consiliului Judeţean, dacă îi ia foc casa, vin membrii PDL să le-o stingă şi nu pompierii.

Credeţi că vreo rudă de-a lui Marius Loghin o să primească vreo despăgubire pentru că băiatul şi-a dat viaţa, pînă la urmă pentru un mort? Nu, nici vorbă! Statul român nu are bani pentru a face asigurare pompierilor. Statul român are bani pentru bulevarde care se sparg la cîteva luni de la terminarea lucrărilor, are bani pentru drumuri care se prăbuşesc înainte de recepţie, are bani pentru clientela politică, n-are bani pentru oameni.

Credeţi că sublocotenentul post-mortem îşi risca viaţa pe bani mulţi? Nu! Marius se băga în apă, în şanţuri, în bazine pentru vreo 15 milioane de lei vechi. Atît consideră statul român că merită un salvator de vieţi. Acelaşi stat care a considerat că şi lui trebuie să îi taie un sfert de salariu, asemenea trîntorilor care vegetează prin ministere şi birouri unde joacă solitaire pe banii contribuabilului. Păi ce diferenţă este între unul care se bagă la peste 20 de metri adîncime şi între unul care merge la serviciu ca să dialogheze pe mess cu prietenii? Nici una.

Credeţi că o să sensibilizeze nu ştiu ce oficialitate şi o să iniţieze o lege ca pompierii să fie asiguraţi pe banii statului? Sau că o să realizeze cineva în ţara asta că o să fie tot mai puţini oameni dispuşi să-şi rişte viaţa pe două parale şi o să scape pompierii măcar de tăierea asta aberantă cu un sfert a salariilor? Hai să fim serioşi.

Credeţi că o să se schimbe ceva după toate cele întîmplate? Nu! Vă spun eu de pe acum: mortu-i vinovat.

Şi dacă nu credeţi nimic din toate astea, atunci credeţi că mai există o ţară care se pretinde civilizată în lumea asta în care eroii sunt răsplătiţi cu o avansare post-mortem şi atît, iar infractorii se cheamă demnitari?

Sergiu Bălăşcău