A ieșit actorul din film! Eveniment la multiplexul de la mall cu un botoșănean în rolul principal... în film și în sală - VIDEO & GALERIE FOTO

Eveniment vineri seară la Cine Globe, acolo unde la sfârșitul unui film în fața spectatorilor a apărut tocmai unul dintre personajele principale.

 

Fost elev la Colegiul Eminescu

 

Multiplexul de la Uvertura Mall a organizat o proiecție specială a producției românești ”Povestea unui pierde-vară” chiar în ziua lansării naționale.


Printre invitați s-au regăsit profesori și mai mulți actori ai Teatrului Mihai Eminescu, veniți să îl vadă la lucru pe botoșăneanul Radu Romaniuc.


Acesta a jucat unul dintre rolurile de prim plan, întruchipând un autor din București care încearcă să scrie un roman după poveștile de dragoste foarte încâlcite trăite de un prieten.


La finalul filmului, actorul care în perioada 1993 - 1997 a învățat la Colegiul Național Mihai Eminescu, a mulțumit publicului și apoi a acordat autografe pe afișul oficial a comediei regizate de Paul Negoescu.


Actorul a declarat pentru Botoșăneanul că a susținut două castinguri pentru a obține rolul și că l-a încercat un sentiment aparte vizionând lungmetrajul în orașul natal, alături de rude și prieteni.


”Am fost destul de emoționat, e un public care îmi este aproape, mulți îmi sunt foști colegi, prieteni, rude, familie, e întotdeauna dificil în astfel de situații”,


Radu Romaniuc, actor.


Filmul s-a turnat primăvara trecută, în jur de 30 de zile, într-o perioadă încărcată pentru actor, care în timpul zilei repeta la teatru, iar seara trebuia să joace în ”Povestea unui pierde-vară”.

 

Profesorul care i-a schimbat destinul


Alexandru Papadopol, Crina Semciuc, Marius Drogeanu sunt alți actori care apar în ”Povestea unui pierde-vară”, film care poate fi vizionat zilnic la Cine Globe.


Printre invitații de ieri seară s-a regăsit și consilierul local Daniel Botezatu, care i-a fost profesor în liceu lui Radu și căruia practic i-a schimbat destinul îndrumându-l spre atelierul de teatru al unității de învățământ.


Ulterior, Radu a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.


A jucat în spectacole de teatru la Teatrul Național București, Green Hours, La Scena și în diverse serialeTV sau filme. În paralel, a  publicat proză scurtă în revistele Argos Magazin, Revista de Suspans, Catchy, antologia Best of Mystery&Horror (Herg Benet 2015) și în engleză în Jabberwocky Magazine.

 

 


DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store