Guvernul a decis: de la 1 ianuarie 2022, punctul de pensie va fi majorat la 1.586 de lei, iar pensia minimă va crește la 1.000 de lei. Și alocațiile copiilor se vor majora la 243 de lei, tot de la 1 ianuarie 2022.
Totodată, Guvernul va decide vineri, acordarea unui ajutor de stat pentru pensionarii cu venituri mici, respectiv o așa-numită a 13-a pensie.
„Aprobăm în ședința de Guvern de astăzi un pachet de măsuri sociale în beneficiul copiilor, pensionarilor și persoanelor cu dizabilități, așa cum ne-am asumat în programul de guvernare. Stabilim majorarea punctului de pensie cu 10% începând cu luna ianuarie a anului viitor de la 1.442 de lei, cât este în prezent, la 1.586 de lei. Decidem de asemenea creșterea indemnizației sociale pentru pensionari cu 25%, de la 800 de lei la 1.000 de lei, începând cu anul 2022”, a spus Ciucă în debutul ședinței de Guvern.
”S-a majorat prin ordonanța de astăzi pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei și avem acest ajutor. Persoanele care au de exemplu pensia minimă de 1.000 de lei primesc 1.200 astfel încât în luna ianuarie vor avea un venit de 2.200 de lei. Pe același principiu se merge ca toți pensionarii din România, care au o pensie mai mică sau egală cu 1.600 de lei să aibă în luna ianuarie acel venit de 2.200 de lei, astfel încât se face gradual calculul și se implementează această măsură”, a spus ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi.
”Este un pachet de conservare a puterii de cumpărare, nu de creștere a puterii de cumpărare”, a adăugat ministrul.
a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani;
c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Alocația de stat se cumulează cu indemnizația lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție.
Creșterile de pensii, alocații și salarii cor avea un impact bugetar de 13,6 miliarde de lei – circa 1,2% din PIB.
În următoarele zile, cel mai probabil vineri, guvernul va adopta o nouă ordonanță prin care din luna ianuarie 2022, pensionarii care primesc pensii cuprinse între 1.000 de lei și 1.600 de lei ar urma să primească ajutor de stat, astfel încât să ajungă la 2.200 de lei. Ajutorul, prin urmare, ar urma să fie acordat diferențiat.
Astfel, cine are pensia de 1.000 de lei, primește 1.200 de lei, iar cei care au pensie de 1.600 de lei, vor primi un ajutor de 600 de lei.
Inițial, s-a vorbit despre un ajutor de 1.200 de lei pentru toți pensionarii care primesc o pensie sub 1.600 de lei. Acum, potrivit Gabrielei Firea, ajutorul va fi acordat diferențiat.
Toți pensionarii care au pensia cuprinsă între 1000 și 1600 de lei vor primi ajutor astfel încât venitul pe luna ianuarie să ajungă la 2200 de lei, astfel:
– La o pensie de 1000 lei – ajutorul de la stat este de 1200 lei
– La o pensie de 1350 lei – ajutorul de la stat este de 850 lei
– La o pensie de 1600 lei – ajutorul de la stat este de 600 lei
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: