A dispărut un partid la Botoșani, a apărut altul care atacă fățiș PSD-ul Doinei Federovici: S-a opus marilor investiții / Să nu câștige Flutur PrimăriaVIDEO

A fost înființat și a activat la Botoșani mai degrabă din umbră, fără nicio conferință de presă sau ieșire publică a liderilor, decât în extrem de rare ocazii. Și-a făcut resimțită prezența mai degrabă prin sediul din bulevard, care se dezbracă de hainele vechi și se pregătește pentru cele noi, cu numele noului partid.

 

(Re)start 

 

„Este aceeași provocare care a fost și în APP”, explică Răzvan Rotaru, fost deputat PSD și un apropiat la acest moment al lui Liviu Dragnea, omul care încă ar mai fi văzut drept politicianul speranță care „salvează” România, pe bucăți. Adică pe domeniile unde sistemul suferă, de la mediul economic fără măsuri sustenabile din partea statului la anumite categorii profesionale „uitate” de guvernare în celebra lege a salarizării unice din sistemul bugetar.

 

Alianța Pentru Patrie (APP) a fost partidul pe care l-a înființat Liviu Dragnea la ieșirea din închisoare. Cum instanța i-a interzis să ocupe funcții politice pentru o anumită perioadă de timp, Liviu Dragnea a condus din umbră, lumina reflectoarelor fiind ațintită pe vechiul amic, Codrin Ștefănescu.

 

Două încercări, una a reușit

 

Legătura dintre cei doi s-a rupt iremediabil în vara lui 2022 și așa a apărut Partidul România Suverană (PRS), formațiunea care s-a născut fără piedici din hârtiile instanței. Liviu Dragnea ar fi fost vizionar la fondarea noului partid și a pornit cu o dublă inițiativă: Partidul România Suverană (PRS) și Mișcarea Iubesc România.

 

A supraviețuit doar PRS. Celălalt se află în moarte clinică, după ce a fost atacat în instanță, de persoane aparent necunoscute, bănuite că ar proveni din PSD sau APP.

 

APP a dispărut la Botoșani la scurt timp. Tot Biroul Politic și-a înaintat demisia în bloc, la fel și membrii care au crezut și mai cred în Liviu Dragnea.

 

Toți așteaptă actul de naștere al noului partid pentru semnarea noilor adeziuni și tot ce decurge din acest „nou început”.

 

„Din ce am înțeles eu, cât de curând proiectul APP va fi închis la nivel de țară. Pentru că nu mai au suport, nu mai au sprijin, nu mai au oameni. Toți oamenii au plecat alături de Liviu Dragnea. Pentru el am intrat în acest proiect politic și sperăm cât mai curând să primim și noi hârtiile oficiale pentru că trebuie luate de la instanță”,

Răzvan Rotaru, lider în așteptare al PRS

 

 

Miza?

 

Liviu Dragnea încă mai poate fi o voce pe scena politică românească, susține botoșăneanul Răzvan Rotaru.

 

„Am fost sâmbătă la o ședință la București la care Liviu Dragea ne-a prezentat graficele cu audiența de la emisiunea la care a fost invitat de Crăciun. Trei milioane jumătate de oameni s-au uitat la emisiune”.

 

  • Reporter: Dar poate s-au uitat din curiozitate...

 

„Din curiozitate, necuriozitate, dar totuși vorbim de 3,5 milioane de români. Așa a spus și Liviu Dragnea: «înseamnă că mai am un cuvânt de spus în politica românească». Acum vom vedea”.

 

La Botoșani, în întreg județul Liviu Dragnea ar fi avut „alături” în jur de 600 de persoane. La nivel național, Carmen Dan, fost ministru al afacerilor interne ar urma să fie președintele noului partid, Liviu Dragnea rămâne în umbră până la jumătatea anului viitor.

 

„Dar vă spun că Liviu Dragnea, la cum este sunat și la momentul acesta de către primarii PSD, de către parlamentari PSD... Să nu uităm un lucru, o parte dintre ei nu vor mai prinde (loc eligibil pe liste la alegeri, nota red.) și atunci vor încerca să-și caute loc. Și sunt oameni care în spatele lor au și voturi. Noi la momentul acesta PRS, suntem undeva la vreo 20 și ceva foști parlamentari”,

Răzvan Rotaru, lider în așteptare al PRS

 

Ar exista persoane cu funcții de demnitate publică inclusiv de la Pro România sau ALDE care au anunțat că vor în partidul lui Dragnea. O vor face, continuă Răzvan Rotaru, în ultimele șase luni de mandat, pentru a nu-și pierde statutul de ales, fie că vorbim de viceprimari, consilieri locali sau județeni: „vor fi niște mișcări pe scena politică botoșăneană”.

 

PSD-iștii ar fi blocat modernizarea stadionului

 

Liviu Dragnea ar urma să facă și un tur al țării, inclusiv la Botoșani: „Îmi doresc această vizită la Botoșani pentru a spune ce a făcut pentru Botoșani, dar mai ales ce a vrut să facă și cum a fost împiedicat de dna președintă Federovici. Sunt lucruri obiective care puteau fi făcute și care au fost blocate. Pentru că, câștiga la acel moment PNL-ul Primăria Botoșani. Și aici vorbim de centura Botoșaniului, Stadionul Municipal, era ceva de spitale...”.

 

Continuarea interviului o puteți vedea în materialul video de mai jos.

 

Partidul România Suverană are o serie de obiective în planul de guvernare, acestea fiind făcute publice de Playtech.ro, spre finele anului 2022.

 

Ce obiective are Partidul România Suverană

 

PRS urmărește exclusiv obiective politice, potrivit programului, statutului şi principiilor adoptate de partid. Dragnea a spus că formațiunea sa politică susține strategia de afirmare şi de apărare a intereselor României în structurile europene, euroatlantice şi internaţionale. De asemenea, promovează politica externă a statului consacrată dezvoltării relaţiilor pe baze echitabile cu toate statele, îndeosebi cu ţările vecine.

 

Ajutor pentru agricultură

 

În emisiunea TV, Liviu Dragnea a prezentat o parte din programele partidului său de anul acesta și următorul. Astfel, pentru agricultură, PRS dorește un program de înființare a comunităților agricole sociale: „Minim cinci asociați, maxim 50. Domiciliul să fie în zona rurală. Toți trebuie să fie angajați la această societate agricolă. Guvernul va aloca bani gratuit. 10.000 euro pe an pentru fiecare asociat timp de 25 de ani, pe baza unui business plan. Ministrul Agriculturii se va ocupa de plan, o să detaliem în perioada următoare”.

 

Pe lista Partidului România Suverană este inclus și „un program pentru redarea demnității profesionale: medici, avocați, profesori. Redarea demnității pentru cei care lucrează în Ordine Publică și siguranță națională. Mă refer, în special, la cei care lucrează în Ministerul de Interne și în Ministerul Apărării”.

 

Plan pentru familiile tinere și sărace

 

Dragnea are două progame pentru familii (tinere și sărace): „Peste 30 de familii sunt în zona de sărăcie. 2,2 milioane de familii sunt în acestă zonă, după datele mele. Pentru cei care au sub 2000 lei net, pe fiecare membru de familie, se vor aloca câte 5000 de euro în primele zile ale anului, pentru a-și face un plan de familie”. Iar cuplurile tinere cu copii și fără copii, dar care nu sunt căsătorite de mai mult de trei ani, vor primi o sumă de 150.000 euro pentru construcția de locuințe, este o altă promisiune din programul noii formațiuni politice.