I s-a părut o glumă, până când a aflat că i s-a întocmit un dosar penal.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat conducând un motoscuter, deşi nu deţinea permis de conducere.
În data de 7 iulie, în jurul orei 12.40, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Dersca, un motoscuter marca Malaguti, condus de cetățeanul român M.T., domiciliat pe raza judeţului Botoşani.
Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că bărbatul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: