90 litri de alcool confiscat dintr-un Volkswagen

 

Miercuri seară , în municipiul Botoşani a fost depistat în trafic autoturismul marca Volkswagen Transporter, condus de Bogdan Florin L., 27 de ani, din localitate.
La controlul efectuat, poliţiştii au găsit în autovehicul cantitatea de 90 litri lichid incolor, cu miros de alcool, ambalat în pet-uri a câte 3 litri, precum şi cantitatea de 8 kg cafea marca „Poli”, de provenienţă Italia, mărfuri pentru care conducătorul auto nu poseda documente de provenienţă. Faţă de conducătorul auto a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 1.000 lei, iar produsele găsite în autovehicul au fost confiscate.