Așa cum a obișnuit din perioada în care era prefect, Dan Șlincu și-a mobilizat colectivul de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) pentru o campanie benefică campanie umanitară.
60 de angajați ai Direcției Copilului au răspuns pozitiv la lansarea invitației de a participa la actul de donare de sânge în cadrul proiectului „N-avem sânge! N-avem sânge… și ne pasă”.
Provin din aparatul propriu al instituției dar și din unitățile subordonate, adicăCentrul de Îngrijire şi Asistenţă Leorda, Complexul de case de tip familial ”Sf Mina”, Complexul de Apartamente ”Cireșarii”, Centrul de Plasament ”Prietenia”, Centrul de Amplasament ”Sf. Nicolae” Trușești, Complexul de servicii pentru copilul aflat în dificultate ”Speranța” Pomârla, Serviciul de intervenție specializată pentru copil și familie.
Participanții la campanie s-au prezentat în număr mare în zilele de marți, 18 februarie, joi 20 februarie și vineri, 21 februarie, ora 7:30 la Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani pentru a dona.
"Donarea de sânge este un gest umanitar, un gest de solidaritate față de cei care au nevoie de sânge, un gest benevol și de aceea le mulțumesc tuturor colegilor care s-au implicat în această acțiune"
a declarat Dan Șlincu, directorul DGASPC Botoșani.
Alături de conducerea DGASPC Botoșani, care a răspuns cu bucurie invitației de a participa la acest act de binefacere a fost prezent și Hliban Daniel, președintele Colegiului Asistenților Sociali, Sucursala Teritorială Botoșani însoțit de Robu Alina, membri în Comisia de Protecția Copilului.
Acestora li s-au alăturat și colegii din cadrul Complexelor de Apartamente ”Amicii„, ”Casa Mea„ ”Floare de Colț„ și din Centrul de Îngrijire și Asistență Dorohoi care nu au putut rămâne indiferenți la acest act umanitar.
Angajații Direcției Copilului Botoșani nu sunt la prima acțiune de acest gen, o parte dintre ei se prezintă periodic la Centrul de Donare, fiind donatori permanenți.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: