Municipalitatea ia atitudine în privinţa persoanelor defavorizate care nu s-au prezentat pentru a-şi ridica zahărul şi făina acordate de Uniunea Europeană şi care trebuiau sa se prezinte pentru a intra în posesia acestor ajutoare încă de la finele anului trecut. În această situaţie de regăsesc circa 4.000 de botoşăneni. Astfel, dacă iniţial s-a decis ca acţiunea să fie derulată pînă la distribuirea totală a cantităţii către persoanele care s-au încadrata criteriilor de acordare a acestor produse, într-un final s-a luat luat decizia impunerii unui termen pînă la 1 martie 2010. În cazul în care beneficiarii acestui sprijin nu se vor prezenta în continuare în vederea ridicării produselor, zahărul şi făina va fi redirecţionat spre alte comune care au solicitat suplimentarea acestor cantităţi.
„Consiliul Judeţean a mai dat o cantitate suplimentară, la ora actuală avem peste 30 de tone de produse în magazii, iar mare parte dintre persoane nu au venit să le ridice, noi am dat un terme pînă la 1 martie, vom şi afişa această decizie a noastră ca pînă la 1 martie să mai facem distribuirea de produse, cine nu va veni va pierde cantităţile respective”, a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani.
De menţionat faptul că, aproximativ 600 de persoane care nu s-au prezentat pentru a-şi ridica ajutoarele sunt tineri şomeri. Numărul total al beneficiarilor de zahăr şi făină de la Uniunea Europeană la nivelul municipiului Botoşani este de aproape 10.000. Circa 4.000 dintre aceştia nu s-au prezentat să îşi ridice ajutoarele.
Doar în cazul persoanelor cu dizabilităţi sau a celor cu probleme locomotorii, municipalitatea a luat decizia de a duce aceste ajutoare la domiciliul acestora.