30 de morţi scoşi de pe listele electorale de la Botoşani în prima zi

 

Primăria Botoşani a demarat acţiunea de verificare a listelor electorale de la nivelul municipiului încă de la începutul acestei săptămâni, respectiv luni, 13 august. În prima zi, deja au fost găsite pe liste un număr de 30 de persoane decedate şi care figurau ca votanţi.
Guvernul a stabilit şi o procedură de „periere” a listelor electorale, fiind identificate nouă categorii de persoane care vor fi scoase, adică: Persoanele decedate, persoanele care şi-au pierdut dreptul de a vota, persoanele care au obţinut statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate dovedit prin deţinerea unui paşaport cu menţionarea ţării de domiciliu, persoanele care au pierdut cetăţenia română, persoanele al căror act de identitate a expirat şi nu a fost reînnoit, persoanele care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare, persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere ale imobilului, persoanele care şi-au schimbat numele prin căsătorie, divorţ, pe care administrativă şi persoanele cu reşedinţa / domiciliul în străinătate. „Continuăm, este a doua zi de raportări legat de verificările la listele electorale, s-au trimis la comunicări către Biroul de Evidenţă a Persoanelor, către Serviciul Paşapoarte, se fac verificări pentru nouă categorii de persoane. În prima zi de raportare au fost în jur de 30 de persoane care nu trebuiau să se regăsească pe liste, persoane decedate”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Totodată, primarul a menţionat că au fost şi botoşăneni care au venit din proprie iniţiativă pentru a semnala plecări ale rudelor în străinătate. „Au fost cetăţeni care au venit şi la noi şi au spus, domnule solicităm scoaterea de pe liste, a fost un cetăţean care avea ambii copii plecaţi, unul în Statele Unite, altul în Elveţia de aproape 10 ani şi figurează pe listele electorale”, a mai spus edilul şef. Data limită până la care se vor face raportările la Bucureşti este 24 august 2012.