2 milioane de euro îngropate! Poveste fără sfârșit: Pavelele de pe bulevard înlocuite din nou - Sunt pavele stricate, nu le putem lăsa așa - GALERIE FOTO

Primăvara aceasta se împlinește un deceniu de la reabilitarea bulevardului Mihai Eminescu, dar reparațiile la trotuare nu s-au terminat nici până în 2018.

 

Betonul amprentat înlocuit cu granit din China, iar acum se pun pavele. Probabil din România

Finalizate cu doar câteva zeci de ore înaintea alegerilor locale din 2008, lucrările au avut nevoie de mai multe îmbunătățiri. Printre altele, betonul amprentat s-a crăpat și a fost adus granit din China. SC Nova Construct SRL, firma care a efectuat investiția, a dat faliment, iar garanția de bună execuție a dispărut subit din bancă deși trebuia să se afle la dispoziția Primăriei Botoșani. Așa că lucrările au tot fost suportate din bugetul local. La fel ca și cele demarate în martie, când a început înlocuirea pavelelor din apropierea copacilor.


Edilii susțin că sunt practic obligați să finanțeze reparațiile de pe bulevard, chiar dacă se tot repetă.


”A fost un proiect derulat prin serviciul investiții în anii precedenți, probabil în 2008, eu nu eram la Primărie. Această investiție a fost într-o perioadă de garanție, acea perioadă a expirat. În momentul expirării garanției, chestiunea revine în responsabilitatea direcției edilitare, prin compartimentul de întreținere-reparații străzi, deci acum, pe reparații străzi, reparăm această bucată de bulevard stricată, nu o putem lăsa așa. Înlocuim tot ceea ce este stricat, nu le putem lăsa așa, este o zonă importantă din bulevard. Sunt pavele stricate, nu le putem lăsa așa”,


Marian Murariu, viceprimar Botoșani.


Inițial, lucrările au început pe 12 martie, dar au fost întrerupte de vreme și apoi reluate, imaginile de mai jos fiind surprinse pe 27 martie.

 

”Facem reparații fiindcă avem reclamații”


Cât costă noile îmbunătățiri aduse bulevardului Mihai Eminescu se va afla mai târziu pentru că, potrivit viceprimarului, ”noi reparăm și în funcție de complexitatea reparațiilor vom ști valoarea lucrărilor”.


”Practic, toate pavelele stricate, distruse le înlocuim și pe trotuar, și pe partea carosabilă. Facem reparații fiindcă avem reclamații, într-adevăr, și colegii de la edilitare au observat că sunt degradate”,


Marian Murariu, viceprimar Botoșani.


Tronsonul supus noilor intervenții este cel central, delimitat de străzile Marchian și Octav Onicescu.

 

Telenovela de pe bulevard

 

Betonul amprentat a fost distrus în bună parte după prima iarnă, adică a ținut pentru alegerile locale și cele parlamentare din 2008.
În 2011 a fost înlocuit cu granit din China, valoarea estimată a lucrărilor fiind de 450.000 de lei. Ca și acum, de execuție s-a ocupat tot SC Conrec SA.
În 2012 lucrările s-au reluat fiindcă pavelele de granit montate în urmă cu mai puțin de un an începuseră deja să sară.


8,8


milioane de lei a fost valoarea contractului inițial de reabilitare a bulevardului perfectat de Primăria Botoșani cu SC Nova Construct SRL Iași.


600.000


de lei a pierdut Primăria Botoșani garanție de bună execuție, bani pe care nu i-a mai recuperat vreodată.  


Însumând, reiese că numai până la lucrările din această primăvară s-au cheltuit deja 9,85 milioane de lei cu bulevardul Mihai Eminescu în ultimii zece ani.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store