170 de miliarde de lei vechi - cel mai mare proces pierdut de o unitate de stat

 

17 milioane RON, 170 de miliarde de lei vechi sau, dacă vreţi, circa 4 milioane de euro, aceasta este uriaşa miză a unui proces în care se impută plata taxei pe valoarea adăugată. Deşi de obicei astfel de litigii privesc societăţi comerciale private, de această dată în prim plan se află o companie de stat. Totul a pornit de la falimentarea vechii unităţi şi înfiinţarea alteia noi.

Program european cu năbădăi
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a analizat procedura de constituire a SC Nova Apaserv SA şi de încetare a activităţii de către SC Apa Grup SA şi a depistat că noua societate a preluat de la cea veche investiţiile realizate prin programul ISPA. Printre altele, este vorba de staţii de tratare şi epurare şi de kilometri buni de conducte băgate în pământ. Finanţiştii au considerat că operaţiunea reprezintă un transfer de proprietate şi presupune plata unui TVA. Aceasta deşi noul operator nu a plătit vreun leu celui vechi pentru obiectivele menţionate. Fiscul a calculat la 17 milioane lei suma care ar trebui plătită şi a impus astfel lichidatorului să deschidă un proces prin care să solicite de la SC Nova Apaserv SA achitarea TVA în acest cuantum. Constantin Dascălu s-a conformat şi procesul a şi fost pierdut de noua societate la instanţa din Botoşani, însă nu a primit însă înştiinţarea în mod oficial. “Sunt speţe noi cu proiectele astea, legislaţia nu-i clară, iar Fiscul a venit şi a spus «dă-mi TVA-ul», dar nu este nici o factură, nimic, e o nebuloasă. Fiecare parte judecă în funcţie de interesul său”, ne-a declarat Gabriel Cârlan, director general SC Nova Apaserv SA.
CITEŞTE ŞI:
 Faliment total Termica - Apa Grup : Angajaţii acasă, lichidatorul n-are ce vinde
Obiectivele pentru care trebuie plătit TVA nu au un proprietar clar
Acesta a menţionat că pe parcurul derulării lucrărilor s-au schimbat practic regulile în timpul jocului în sensul că s-a modificat legislaţia în privinţa TVA la programele europene, care ba trebuia plătit, ba nu mai trebuia plătit. Recepţia finală la lucrările executate prin ISPA a avut loc pe 11 noiembrie 2011, însă acestea trebuie predate până în noiembrie 2012 Consiliului Judeţean, care este proprietar şi căruia ar ajunge astfel să i se impute TVA. Aceasta deoarece, asemeni tuturor conductelor, staţiilor şi celorlalte imobile utilizate de Nova Apaserv şi cele realizate prin ISPA sunt doar în administrarea societăţii, proprietar fiind CJ. De altfel, de acest proces a aflat şi preşedintele CJ Florin Ţurcanu, care şi-a exprimat îngrijorarea dat fiind faptul că unitatea din subordine are deja creanţe de circa 10 milioane de lei, iar impunerea la plată a încă 17 milioane de lei i-ar fi probabil fatală.
CITEŞTE ŞI:
 Ţeapă europeană la staţia de epurare