15 primari i-au cerut lui Dragnea reluarea votului în PSD: De această dată să avem alegeri libere şi corecte

„Mă bucur că a ajuns şi d-na senator la concluzia noastră, a celor care am trimis un memoriu însoţit de semnături, a celor 20 de membri cu funcţii administrative şi a celor 15 primari in judeţ.”

 

Aceasta a fost reacţia fostului preşedinte al PSD Botoşani, Ovidiu Portariuc după decizia conducerii centrale ca organizaţia de la Botoşani să reia procedura de desemnare ca candidaţilor la Parlament.


„Sper de această dată să avem alegeri libere şi corecte. Voi solicita formarea unei comisii de organizare a alegerilor  în care fiecare candidat să aibă un reprezentant şi să putem organiza CEx-ul în condiţii decente”,


Ovidiu Portariuc, fost preşedinte PSD Botoşani.


Deşi s-a aflat printre aspiranţii la un mandat de parlamentar, acesta nu a fost nici măcar invitat la Biroul Permanent Judeţean şi Comitetul Executiv Judeţean la care s-au discutat listele pentru Legislativ. După măsura luată de Liviu Dragnea, este convins că la viitoarele întruniri de BPJ şi CEx lucrurile vor sta altfel.


„Conducerea centrală a decis reluarea votului şi exprimarea acestuia într-un mod democratic, aşa cum era firesc să se întâmple de prima dată.
Este dreptul primarilor, a preşedinţilor de organizaţii, a membrilor CEx în general să-şi exercite votul în mod direct şi secret pentru candidaţii care vor reprezenta judeţul Botoşani în Parlament, în următorii patru ani.
Mulţumesc tuturor celor care au înţeles mesajul meu, care au susţinut prin semnături demersul meu pentru că aici nu este vorba de persoane, ci de principii”,


Ovidiu Portariuc, fost preşedinte PSD Botoşani.


Actualul consilier local şi-a păstrat dorinţa de a candida pentru Parlament.