10 posturi de șefi scoase la concurs de Poliție

 

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a scos la concurs 10 de posturi de șefi la secțiile rurale. Acestea s-au înfiinţat pe 20 septembrie în planul de reorganizare în teritoriu a instituţiei, prin care s-a renunţat la majoritatea posturilor comunale în favoarea unor secţii la care sunt arondate între cinci şi nouă localităţi.
Fiecare dintre structurile nou constituite trebuie să aibă un ofiţer la conducere, iar aceştia vor fi desemaţi de  o comisie coordonată de inspectorul şef adjunct al IPJ Mihai Bunduc. „Candidaţii trebuie să aibă minim gradul de inspector principal”, a declarat comisarul şef Viorel Şerbănoiu, inspector şef IPJ Botoşani, care a nu a putut preciza numărul de angajaţi care şi-au depus candidatura. Noile secții au ca sedii municipiile Botoșani și Dorohoi, dar și comune precum Corni sau Pomârla. În curând Inspectoratul va organiza concurs şi pentru postul de şef al Serviciului Poliţiei Rutiere, vacantat după pensionarea lui Dumitru Zmău. (S.B.)