Sancţiune de 10.000 $ după “Afacerea halatelor albe” Oprişanu - Pricopi

 

Casa de Asigurări de Sănătate  (CAS) a pus Spitalul de Psihiatrie la plată pentru neanunţarea modificărilor de personal. Cu sute de milioane de lei vechi a fost taxată unitatea  medicală în urma recentului control desfăşurat de Casă.
Verificarea derulată de CAS s-a finalizat cu o penalizare de 3% din contractul pe o lună, mai exact din suma pe care spitalul o primeşte într-o lună de la casă pentru serviciile medicale efectuate. Preşedintele CAS susține că asta înseamnă o pierdere de aproximativ 30.000 de lei pentru spital. Echipa de control a CAS a sancţionat de fapt nerespectarea de către spital a contractului cu casa. „Noi am controlat ce ţine de relaţia contractuală. Prin contract, unitatea medicală era obligată să ne anunţe de orice modificare de personal pe care o decide, lucru care nu s-a întâmplat. Nu am făcut decât să aplicăm legislaţia actuală. Există un contract cu furnizorii de servicii care trebuie respectat, iar în caz de nerespectare sunt prevăzute sancţiuni”, a declarat Rodica Huţuleac, preşedinte CAS, pentru Evenimente de  Botoşani.
La serviciu, dar totuși în concediu fără plată
La Spitalul de Psihiatrie, o parte din personal a fost trecut practic pe SC Agrostar Experiment SRL, firmă controlată de directorul “Urban Serv” Gheorghe Pricopi, cu care unitatea medicală a încheiat pe vreme managerului Gabriel Oprişanu un contract pentru 52 de salariaţi. Aceştia şi-au suspendat posturile la spital, solicitând concediu fără plată, dar angajându-se în acelaşi timp la o firmă privată care are curăţenia ca principal obiect de activitate. Această modificare de personal ar fi trebuit anunţată partenerului de contract, respectiv casei, în cinci zile de la efectuare.