1 Decembrie de la geamul botoşănenilor patrioţi - GALERIE FOTO

 

De Ziua Naţională a României, unii botoşăneni se simt mai patrioţi ca alţii şi îşi ancorează la geam steagul românesc.  Mergând printre blocuri, şi mai ales prin cartierele cunoscute ca fiind locuite preponderant de pensionari se pot observa la ferestre sau balcoane cum un standard impunător se zbate în bătaia vântului. Este şi cazul Elisabetei Nistor, o pensionară de 79 de ani, care în fiecare an respectă tradiţia de sărbători Ziua de 1 Decembrie.

Dintr-un dulap, aceasta scoate învelite într-o pungă două steaguri din hârtie cu vechea stemă. Nu le-a decupat încă. Spune că o doare să le taie pentru că sunt prea frumoase şi are multe amintiri cu ele. Însă mai în fundul sertarului este aşezat cu grijă un stindard de pânză, ros de timp, dar călcat cu grijă.  “Eu am steagurile de când erau copiii mititei. De prin 1959. Pe acesta de pânză l-au mâncat moliile. Am fost la librăria de peste drum să îmi cumpăr unul nou, mai mare, mai impunător şi mi-au spus că au avut, dar le-au vândut pe toate”, spune, plimbându-şi degetul peste găurile din material, Elisabeta Nistor. Este ora 11.00 şi se grăbeşte să deschidă televizorul şi dă volumul la maxim. Începe defilarea de la Bucureşti. „Stau şi mă uit la televizor la demonstraţii. Încă mi-am făcut un pic de mâncare, mi-am luat pâine de ieri ca să pot să stau astăzi să mă uit la transmisia de pe TVR1 că este în direct. În fiecare an mă uit. Pe timpul nostru, era pe timpul comuniştilor şi mergeam la demonstraţii şi era altă dată, nu 1 Decembrie. Era 23 august ziua eliberării ţării noastre de sub jugul fascist. Şi cum era soţul membru de partid era repartizat pe la instituţii să supravegheze activitatea, iar eu luam copii, unul de-o mânuţă şi altul de cealaltă mânuţă şi mergem să vedem defilarea armatei”, îşi aminteşte pensionara. Este singura din blocul său care şi-a pus la geam steagul României. Aceasta consideră că dacă îţi iubeşti ţara cu devotament ai fi făcut acest gest patriotic, însă mulţi sunt indiferenţi. E mândră că e româncă, s-a născut aici şi aici vrea să rămână.
Anul acesta prin Botoşani sunt puţine persoane care şi-au scos de la naftalină drapelul pentru a-l înalţa la geamul apartamentului sau casei lor. Cu toate acestea, se pot observa prin oraş câteva steaguri ridicate pe la etaje.
Elsa ŞEICA