1 Decembrie 2015 – ziua în care primarul a sărbătorit ţara făcând baie de mulţime la fasole şi cârnaţi – VIDEO & GALERIE FOTO

Apropierea campaniei electorale a modificat şi obiceiurile împământenite la Botoşani de Ziua Naţională a României. În premieră cel puţin după revoluţie edilul şef a împărţit la propriu fasole participanţilor la manifestările organizate în Piaţa 1 Decembrie 1918.

 

Ca şi în anii precedenţi, Serviciul Public Local de Asistenţă Socială (SPLAS) a pregătit 1.000 de porţii de cârnaţi cu fasole şi câteva zeci de litri de vin fiert. Spre deosebire însă de anii precedenţi, primarul, însoţit de mai mulţi colegi din PSD, s-a deplasat personal în acea zonă şi după o discuţie cu Dorin Burlacu, directorul SPLAS, a început să împartă personal fasole cu cârnaţi botoşănenilor.
„Haideţi, haideţi, să meargă mai repede”, a fost motivul enunţat de Ovidiu Portariuc pentru gestul său.
Alături de el s-a aflat şi viceprimarul Cosmin Andrei, care însă nu a pus mâna nici pe gamelă şi nici pe caserole, preferând să urmărească atent desfăşurarea acţiunii.
Sute de botoşăneni s-au călcat la propriu pe picioare pentru a prinde o porţie din mâncarea de sărbătoare pregătită de SPLAS, fiind nevoie de intervenţia mai multor jandarmi pentru a-i stăpâni. În doar câteva minute, zidurile din apropierea Modarom s-au transformat într-un soi de fast-food, plin cu fasole şi cârnaţi. În tot acest timp, cocarda primarului stătea împăturită pe nişte pacheţele de şerveţele. (S.B.,G.E.)
VEZI ŞI:

ACUM: Oficialitățile de la Botoșani se pregătesc să sărbătorească Ziua României – FOTOGALERIE