Un pușcăriaș de la Botoșani amenință că se aruncă de pe o antenă

În multe dintre închisori deținuții refuză hrana și recurg la gesturi violente, incendiindu-și paturile și hainele. La Penitenciarul Botoșani, un pușcăriaș s-a urcat pe un stâlp și amenință că se aruncă de la 20 de metri.

 

Proteste în 19 penitenciare

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat că joi se înregistrează proteste în 19 penitenciare, faţă de 12 miercuri seară şi faţă de opt miercuri la prânz.

Proteste sunt, la penitenciarele Iaşi, Poarta Albă, Botoşani, Oradea, Miercurea Ciuc, Giurgiu, Vaslui, Bucureşti-Jilava, Tulcea, Bistriţa, Deva, Aiud, Bacău, Mărgineni, Arad, Târgu Mureş, iar în noaptea de miercuri spre joi au fost proteste la penitenciarele Mărgineni, Tulcea şi Bacău.


La Penitenciarul Botoșani, deținuții protestează de mai bine de 24 de ore, cocoțați pe una din clădirile unității de detenție și pe acoperișul spațiului pentru plimbare, conform jurnaliștilor de la ziarul Libertatea.

S-a urcat pe un stâlp

Dacă grupul de 17 deținuți aflați pe clădire s-au dat jos pe parcursul nopții, cinci au mai rămas pe acoperișul zonei de plimbare în aer liber, iar un al șaselea s-a urcat pe un stâlp de comunicații aflat în curtea interioară a penitenciarului, la aproape 20 de metri înălțime. Bărbatul îmbrăcat doar în chiloți, strigă din răsputeri ”Mor oamenii în pușcăriile din România! Vrem condiții mai bune!”.


În tot acest timp, 268 de colegi ai acestuia sunt în refuz de hrană, alți cinci protestează pe acoperișul pavilionului de plimbare în aer liber, iar 200, adică o secție întreagă, protestează lovind gratiile celulelor cu obiecte tari. De astfel, din cauza acestora, două plutoane de mascați din cadrul Detașamentului Mobil de Intervenție Rapidă Bacău au intrat pe sexție pentru a încerca să calmeze spiritele, deținuții încercând să forțeze ușile care oferă acces spre spațiul de plimbare.

Patru deținuți au ajuns la Urgentă


În cursul serii de miercuri, patru deținuți cu vârste între 21 și 32 de ani au ajuns la Urgențe cu traumatisme prin agresiune. Aceștia spun că au fost răniți într-o încăierare generală, dar și că ar fi fost răniți de mascați. Potrivit medicilor, un deținut a ajuns la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași cu traumatisme la cap și față, iar un altul urmează a finși el direcționat către spitalui ieșean.

Fără manifestări violente

La Penitenciarul Bistriţa, azi-noapte la ora 3.40, ultimii 2 deţinuţi care protestau pe acoperiş au abandonat forma de protest şi au intrat în camerele cazare, fără manifestări violente, 133 deţinuţi au refuzat hrana.


La Penitenciarul Mărgineni, între orele 23.30 şi 01.00, deţinuţii au incendiat saltele dintr-o cameră de detenţie iar dintr-o altă cameră de cazare au aruncat cu obiecte de mici dimensiuni în angajaţii unităţii. ANP susţine că nu au existat victime în timpul acestor proteste.


Şi la Tulcea au existat proteste violente unde, între orele 0.00 şi 02.00, deţinuţii au incendiat materiale textile şi au lovit gratiile de la ferestre, fiind solicitat sprijinul forţelor Ministerului Afacerilor Interne.

 

Citește și: PATRU deținuți bătuți măr la Penitenciarul Botoșani