Pompierii din Botoșani – intervenție de forță într-un concurs inedit

Ieri, 28 iulie, începând cu ora 8.30, a debutat, la Botoşani, etapa zonală a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

 

Organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, competiţia a aliniat la start loturile reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Botoşani.

Alături de pompieri, la festivitatea de deschidere a competiţiei au fost suprefectul judeţului, Daniela Beclea, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Costică Macaleţi, dar şi şefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne din judeţ.
Având ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, concursul are patru probe, respectiv „scara de fereastră”, „pista cu obstacole pe 100 m”, „ştafeta 4 x 100 m” şi „realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.
Concurenţii s-au înfruntat în primele trei probe.

După parcurgerea acestora, cei mai buni s-au dovedit a fi pompierii din Bacău, urmaţi de cei din Botoşani şi Iaşi. Lotul reprezentativ al ISU Suceava s-a clasat pe locul IV, iar ultimul lor a fost ocupat de cel de la ISU Neamţ.


Astăzi concurenţii vor avea de realizat „dispozitivul de intervenţie la motopompă”, se arată într-un comunicat al de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.

 

Vezi și: Peste 200 de misiuni pentru pompierii botoşăneni în ultima săptămână