Ziua Europei sărbătorită de elevi cu prefect şi surpriză de senatoareFOTOGALERIE

 

Zeci de elevi botoşăneni de la mai multe unităţi de învăţământ au participat joi la evenimentul organizat de conducerea Prefecturii, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) şi Centrul Europe Direct, în cinstea Zilei Europei.
În cadrul acestei întâlniri, atât profesorii cât şi elevii au prezentat câteva lecţii cu teme istorice legate de data de 9 mai. „O întâlnire emoţionantă, a fost o întâlnire de preţuire a rezultatelor învăţământului botoşănean, mai ales fiind Ziua Europei au fost premiaţi copiii care au obţinut primele locuri la nivel naţional, la concursul Made for Europe”, a declarat Mihaela Huncă, inspectorul şcolar general.
De asemenea, pe parcursul întrunirii trei elevi de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, şi-au prezentat proiectul, şi anume un router CNC (Computer Numerical Control) realizat din componente recuperabile. La finalul acţiunii elevii şi profesorii coordonatori care au participat la concursul Made for Europe au fost premiaţi şi au primit din partea prefectului Costică Macaleţi diplome. „Cireaşa de pe tort”, a fost însă păstrată chiar până în ultimele momente ale acestei întâlniri, când senatorul Doina Federovici a anunţat că, drept răsplată, cei cinci elevi câştigători ai concursului Made for Europe vor beneficia de o excursie la Parlamentul European.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
 Prefectul a sărbătorit Ziua Europei cu bomboane şi copii