Ziua Armatei, între Mincă în linia întâi și Flutur înghițit de oameni – GALERIE FOTO & VIDEO

În fiecare an pe data de 25 octombrie se marchează Ziua Armatei Române și în fiecare oraș sunt organizate manifestații la care participă oficialitățile reprezentative, politicienii în marea lor parte. Un bun prilej pentru cetățeanul simplu de a le vedea fețele celor pe care a pus ștampila la alegeri. Și pentru cei care se amestecă în coloana oficială de a gusta din gustul dulce al succesului.

 

Pe lângă repetitivitatea cu care se desfășoară aceste evenimente care poartă diferite nume, de la Ziua Drapelului, la cea a Imnului Național sau a Armatei, singurele schimbări sunt fie figurile care marchează primele rânduri ale oficialităților fie comportamentul lor. 

 

Cei cu spirit de observație care au urmărit la televizor oficialitățile țării s-au delectat poate cu momentul în care șefului statului i-a fost uitat microfonul pentru a da onorul gărzii militare.

 

La Botoșani, nu s-a întâmplat asta. 

 

Au fost alte lucruri care au putut fi observate… printre rânduri. 

 

Oficialitățile s-au adunat puțin peste 11:30, în primă fază pe esplanada Palatului Administrativ sosind cadrele militare. Cârdul de PSD-iști s-a ițit din Parcul Primăriei, după ce apelul s-a făcut la partid. În lipsa liderei feminine, o alta, de același sex i-a ținut locul în frunte. Și-au ocupat binecunoscutul loc din dreapta ieșirii din Prefectură, în contradictoriu cu doctrina partidului. 

 

Liberalii s-au adunat în fața Primăriei unde și-au așteptat liderul să coboare. Când s-a întâmplat asta și după câteva bezele cu reactivata deputată ajunsă lideră de partid și PNL-iștii s-au amestecat în fața Prefecturii cu ceilalți. Grupul de PMP-iști care s-a înviorat cu fețe noi, renunțând la cele vechi sau cel al ALDE-iștilor având-o în frunte pe propria lor ”femeie de fier”. 

 

Cătălin Flutur, fără cocardă, s-a salutat cu prefectul și apoi s-a pierdut printre cei aflați în rândurile doi și trei. Așa a rămas și când oficialitățile s-au așezat lângă Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, ”pierdut” în spate, în timp, ce locul de cinste din primul rând a fost ocupat de nimeni alta decât Liliana Mincă.

 

Abia la ceremonialul de depunere al coroanelor, primarul și-a pus cocarda, însă doar pentru câteva momente, pentru că ulterior a renunțat din nou la ea. 

 

Consiliul Județean a fost reprezentat de cei doi vicepreședinți în lipsa lui Costică Macaleți plecat la București la Consiliul Executiv Național unde se aprobă listele pentru alegerile parlamentare. De altfel instituția de la județ a avut o slabă reprezentare din rândul consilierilor județeni la depunerea de coroane. 

 

Evenimentul s-a terminat cu defilarea Gărzii de Onoare, după un interminabil mesaj transmis de ministrul apărării și ceremonialul religios.