Ziarele pun umărul la evaluarea directorilor de la județ: Vin cu saci de hârtii ca să impresioneze

Fiecare eveniment sau modificare din interiorul unei instituții publice, este atent monitorizată de presă, însă și reciproca pare a fi valabilă.

 

Raportul anual prezentat de directorii botoșăneni cu privire la activitatea desfășurată de instituțiile pe care le coordonează, prezintă, printre altele, și un raport de presă. Mai exact, aceștia monitorizează articolele care le privesc domeniul de activitate și, implicit, evenimentele organizate de către aceștia, iar la sfârșitul anului, le consideră relevante pentru comisiile de control. Sunt luate în considerare însă doar acele articole cu notă pozitivă.
Gheorghe Sorescu, președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani:
„Există deja rapoartele pentru toate instituțiile din subordine, chiar în ultima ședință de Consiliu Județean s-au numit comisiile pentru fiecare în parte, comisiile merg, analizează, stabilesc rezultatele. Cel mai probabil, la ultima ședință vor veni cu rapoartele și punctajul de la evaluarea fiecărei instituții de cultură. Oricum, se pun, pe lângă dosarele lor, și dosare de presă, cu evenimentele pozitive promovate, se face o monitorizare a presei. Și, ținând cont de activitatea lor, se face un raport anual, și un raport de presă și vin cu niște saci de hârtii ca să impresioneze comisia”.
La ultima ședință ordinară a CJ, s-au stabilit consilierii județeni care vor face parte din comisiile de evaluare a instituțiilor subordonate.
(C.B.)
CITEȘTE:
 Pagubă de aproape zece miliarde în ograda lui Huncă: Deconturi fictive la navetă