Ziar lansat la conferinţa conservatorilor

 

Conferinţa judeţeană de alegeri a PC Botoşani a mai avut parte de un eveniment. Celor prezenţi li s-a înmânat primul număr al ziarului „Conservatorul Român”. După cum îi spune şi numele, acesta îşi propune să promoveze valorile conservatorismului, însă liderii PC au ţinut să precizeze că publicaţia nu reprezintă un oficios al partidului.
Condrea
Iniţiativa editării acestuia aparţine avocatului Gabriel Condrea (foto sus), fost jurnalist în tinereţe la cotidiene centrale, proaspăt desemnat vicepreşedinte al organizaţiei judeţene. „Această revistă nu am dorit să o asociem cu acest eveniment ca să nu se creadă că este un oficios al partidului, dar ceea ce este adevărat este că am avut un sprijin foarte mare din partea colegilor de aici ai filialei PC”, a declarat editorul-fondator. Acesta a subliniat faptul că evenimentul este de o importanţă excepţională. GrapiniŞi aceasta deoarece „Conservatorul” a reprezentat una dintre publicaţiile de tradiţie ale începutului secolului XX, iar ultimul număr a apărut exact pe 27 februarie 1914. „Este pentru prima oară în România şi în Botoşani când se continuă peste timp o tradiţie, apărând în ediţie semnal primul număr al «Conservatorului Român din 1914»”, a mai afirmat Gabriel Condrea.
Tipărit în 500 de exemplare
El a precizat că publicaţia care în numărul semnal a avut două pagini A3 va deveni un periodic în 16 pagini. „Nu este un oficios al patidului, dar cu fermitate reprezintă poziţia conservatoare a tuturor celor care sunt conservatori în România, asta este foarte important”, a concluzionat vicepreşedintele PC Botoşani. Iniţiativa acestuia a fost lăudată de conducerea centrală a partidului. „Eu vreau să îi felicit pentru iniţiativă. Nu ne-a mai permis timpul să spunem de primul număr «Conservatorul Român». S-a făcut deja în 500 de exemplare ca să primească fiecare om la conferinţă. Eu sper ca să trăiască mult timp”, a arătat Maria Grapini (foto dreapta), vicepreşedinte PC. „Conservatorul român” îşi propune să fie un periodic de analiză şi atitudine politică.