Zi decisivă: Ţurcanu 2 află dacă intră pe lista pentru Parlamentul European – AFLĂ-i prezumtivul loc pe listă

Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Eduard Hellvig, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Claudia Benchescu şi… Mihai Ţurcanu s-ar putea afla pe primele opt locuri pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, care urmează să fie definitivată marţi, la şedinţa BPN al partidului.

 


La bătaie cu nume grele de liberali şi liberale

În pregătirea discuţiei de marţi din Biroul Permanent Naţional, luni seară a avut loc o şedinţă cu liderii de filiale liberale, la care au luat parte şi Crin Antonescu, Rareş Mănescu, precum şi Marian Petrache, coordonator al campaniei PNL pentru europarlamentare.
Surse liberale au declarat pentru Mediafax că liderii de organizaţii au prezentat, în cadrul a opt regiuni, câte un candidat pentru fiecare regiune, care beneficiază de sprijinul filialelor.
Astfel, ar beneficia în continuare de sprijin politic pentru un nou mandat în Parlamentul European Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Eduard Hellvig, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Claudia Benchescu şi Mihai Ţurcanu.

Fratele Ţurcanu este deja la Bucureşti

Conform surselor citate, de pe listă ar putea să lipsească, pe o poziţie eligibilă, candidatura lui Ovidiu Silaghi, actual europarlamentar.
PNL şi-a fixat ca obiectiv pentru alegerile europarlamentare obţinerea a opt mandate, echivalentul unui scor de 25% din opţinile electorale.
Liderul PNL a precizat că lista partidului pentru Parlamentul European va fi votată marţi în Biroul Politic Naţional. Antonescu a precizat că nominalizarea candidaţilor pentru europarlamentare va avea în vedere propunerile organizaţiilor PNL din cele opt regiuni.
Mihai Ţurcanu este susţinut de filialele PNL din Moldova. Florin Ţurcanu, vicepreşedinte naţional şi preşedinte PNL Botoşani, se afla luni deja la Bucureşti.
CITEŞTE ŞI:
 Fratele lui Ţurcanu, "bătaie" pe ultimul loc eligibil la europarlamentare