Zi de mare sărbătoare la Botoșani, sute de credincioși la slujba de resfințire a Bisericii Sfântul Gheorghe – VIDEO & GALERIE FOTO

Au fost momente cu încărcătură spirituală în dimineața zilei de 23 aprilie 2023, la Botoșani.

Și un moment istoric, biserica orașului fiind restaurată după ani întregi de luptă cu birocrația și provocări pentru atragerea fondurilor necesare.

 

Sute de credincioși botoșăneni au participat la slujba de resfințire a lăcașului de cult, orașul fiind onorat de prezența Înalt Prea Sfinției Sale Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Curtea Bisericii era aglomerată de enoriașii care se luptau cu greu pentru a găsi un loc în care să se poată cufunda în rugăciune.

Reprezentanții bisericii au amplasat un ecran uriaș în partea opusă a scenei, pentru ca slujba să poată fi urmărită de toți cei care au venit pentru acest important moment.

 

Pe scenă ceremonialul religios a fost oficiat de ÎPS Teofan alături de un mare sobor de preoți care l-au avut printre ei pe părintele protopop, Petru Fercal care mai apoi a dat citire actului de resfințire.

 

Și oficialitățile au fost în număr mai mare față de anii trecuți, printre cei prezenți regăsindu-se ministrul Muncii, Marius Budăi, Gheorghe Sorescu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Doina Federovici, președintele Consiliului Județean care a ajuns alături de deputatul Alexandra Huțu și Dorin Birta, vicepreședinte al CJ, subprefectul Paula Berențan și Cătălina Acatrinei, directorul Cancelariei Prefectului dar și primarul Cosmin Andrei, însoțit de viceprimarul Liviu Toma.

 

Curtea bisericii, înțesată de credincioși a răsunat când toate vocile s-au unit pentru a rosti „Crezul” sau „Tatăl nostru”. A urmat și partea de împărtășanie, destinată în special copiilor care au primit vin cu anafură de la preoții care au coborât cu pocaluri aurite, în fața scenei.

 

După rostirea discursurilor și acordarea de diplome sau premii religioase, Înalt Prea Sfințitul Teofan a coborât printre credincioși pentru o fotografie care va rămâne în istoria orașului, din această zi a Sfântului Mucenic Gheorghe, apărătorul spiritual al municipiului Botoșani.