Zeci de taximetrişti nevoiţi să lucreze fără autorizaţie din cauza Primăriei

 

Nemulţumiri în rândul a zeci de taximetrişti botoşăneni care sunt nevoiţi să lucreze momentan fără a avea şi autorizaţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii. Situaţia a fost creată după ce acestea au expirat în urmă cu aproape două luni de zile iar Primăria încă nu şi-a dat avizul pentru prelungire.

"Legea obligă să-şi facă dosare de prelungire"

Potrivit legislaţiei în vigoare care reglementează modul de practicare a activităţii de taximetrie aceste autorizaţii trebuie reînnoite o dată la cinci ani de zile prin întocmirea unui dosar instrumentat de camerele taximetriştilor şi înaintarea acestora către administraţiile publice locale spre avizare. Lucru valabil în cazul a aproape 50 de taximetrişti de la Botoşani cărora autorizaţiile le-au expirat la 31 martie anul acesta. „La o serie de taximetrişti, în număr de 47, dosarele fiind instrumentate de Camera Taximetriştilor pentru prelungire. Deci sunt 47 de dosare făcute la solicitarea taximetriştilor pentru prelungirea autorizaţiilor care le-au expirat în 31 martie 2013. Legea îi obligă pe aceşti oameni să vină să-şi facă dosare de prelungire. Oamenii aşa au făcut. Au venit şi le-au făcut, le-au depus cu număr de înregistrare la sediul Primăriei şi urma să primească autorizaţiile vizate”, a explicat Iulian Bauer, preşedinte Camera Taximetriştilor Botoşani.

"Ei lucrează fără autorizaţie"

Mai mult decât atât, cei vizaţi s-au încadrat în termenul prevăzut de lege pentru obţinerea prelungirii autorizaţiei, adică până la 31 martie tocmai pentru a evita să rămână fără acest document necesar pentru practicarea activităţii de transport persoane. În caz contrar, pentru neprezentarea autorizaţiei, amenzile nu sunt tocmai mici. „Aici este o problemă, să vă explic ce probleme au taximetriştii. La dosar ei au anexat şi autorizaţia, ei lucrează acum fără autorizaţie. Pe plan local dacă îi găseşte organele abilitate în control pe acest segment de activitate, ei pot spune că autorizaţia este la Primărie unde poate fi verificată. Nici amendă nu-mi puteţi da pentru că o contest, autorizaţia mea e acolo, nu am primit-o înapoi. Dar nu pot merge în afara localităţii pentru că dacă îl prinde îi dă amendă foarte mare, în consideră ca om fără autorizaţie şi îi dă 250 de milioane”, a mai spus preşedintele Camerei Taximetriştilor.

"Nu au putut să-şi vândă serviciile"

Lipsa de reacţie a municipalităţii pentru acordarea avizului de prelungire a stârnit valuri de nervi printre taximetrişti mai ales întrucât imediat după depunerea dosarelor au fost sărbătorile pascale ceea ce înseamnă un flux mare de clienţi şi curse în afara localităţii pe care aceştia nu le-au putut onora. „Nemulţumirea taximetriştilor este că au aşteptat aceste zile a sărbătorilor pascale ca să prindă nişte curse, la aeroport, cu clienţi. Nu au putut să-şi vândă serviciile pentru că nu aveau autorizaţie. Rugăm să se dea drumul la aceste autorizaţii”, a mai declarat Iulian Bauer. Prelungirea unei autorizaţii este făcută conform Legii 38/2013 în baza unor documente care au stat la baza eliberării acesteia, fiind eliberate o dată la cinci ani de zile.
Din partea Primăriei Botoşani nu s-a putut lua un punct de vedere cu privire la situaţia creată în rândul taximetriştilor întrucât viceprimarul Cosmin Andrei, cel care are în atribuţii această activitate este plecat cu primarul Ovidiu Portariuc în Germania.
CITEŞTE:
Viceprimar „deranjat” de aglomeraţiile din staţiile de taxi