Zeci de profesori pensionari predau în școlile din Botoșani, tinerii absolvenți „îngenuncheați” de sistem

Profesorii pensionari aleg să activeze în continuare în unitățile de învățământ din Botoșani. Între timp, tinerii absolvenți fie nu reușesc la examen, fie se îndreaptă din start către alte domenii mai atractive.

 

Pensionari la catedră în locul tinerilor

 

În acest an școlar sunt 71 de profesori pensionari la Botoșani. Numărul lor este totuși într-o ușoară scădere dacă ne raportăm la anii dinaintea pandemiei. Spre exemplu în 2018 erau 102 astfel de cadre didactice în sistem. Totuși sunt mult prea puțin tineri în învățământ.

 

 

O analiză efectuată de Edupedu arată că în județul nostru din cele peste 4.300 de cade didactice, 8,49% ar avea vârsta între 18 și 30 de ani.

 

Absolvenții valoroși nu prea vor să fie profesori

 

Iar acest lucru se întâmplă din mai multe motive.

 

 

Pe de o parte, unii tineri nu reușesc să obțină la examenul de titularizare minimum cinci. Mai au o șansă la concursul județean organizat de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), însă posturile rămân și mai puține întrucât profesorii pensionari în aceste condiții au prioritate.

 

 

Conform metodologiei de încadrare a personalului cadrele pensionare au întâietate față de candidații care susțin testarea județeană.

 

 

Pe de altă parte, îi avem pe absolvenții care nici nu mai susțin examen și se îndreaptă spre alte meserii.

 

"Într-adevăr absolvenții valoroși ai învățământului superior se îndreaptă spre alte domenii de activitate, primele opțiuni nu privesc învățământul în general. Ei optează spre alte domenii de activitate unde salariile sunt atractive”,

 

Liviu Axinte, președinte Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI). 

 

 

 Sunt și tineri valoroși care au intrat în sistem, au luat note mari la examenul de titularizare însă cu greu au obținut un loc titularizabil. De aceea, mulți nici nu mai dau examen atunci când văd lista posturilor disponibile.

 

"Este adevărat că numărul catedrelor titularizările este foarte redus, dacă tot nu există ofertă de catedră titularizabilă probabil că și decizia de a veni sau nu la concurs este influențată de situație. Dar lipsa catedrelor este generată aș spune în principal de reducerea numărului de elevi”,

 

Liviu Axinte, președinte LSI.

 

 

Sindicalistul a susținut că asistăm la o scădere a populației școlare ceea ce a dus la reducerea numărului de catedre. Deocamdată afectați au fost în principal profesorii suplinitori însă nu este exclus ca mai devreme sau mai târziu acest lucru să se răsfrângă și asupra cadrelor didactice titulare.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store