Zeci de persoane au luat INFECȚII din spitalele botoșănene

Respectivii s-au internat pe una din secțiile Spitalului Județean Mavromati cu o afecțiune și s-au trezit că au contactat infecții nozocomiale în unitatea care în mod normal trebuia să îi trateze. 

 

Totul s-a întâmplat anul trecut când mai mulți pacienți au contactat infecții în saloane. Aceștia au fost izolați iar personalul medical a aplicat măsuri de dezinsecție. 

„În anul 2016 la nivelul Spitalului Județean Mavromati Botoșani s-au înregistrat un număr de 26 de infecții nozocomiale. Dintre acestea opt infecții s-au înregistrat pe secțiile chirurgicale, 15 infecții s-au înregistrat în cadrul Secției Neonatologie și 3 infecții la Pediatrie”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati


Infecțiile nozocomiale pot să apară în special din cauza numărului mare de zile de spital, adică la apcienți care stau internați mai mult de 14 – 25 de zile. 

 

Iar motivele sunt numeroase, pe de o parte creșterea numărului de tratamente cu antibiotice administrate pacienților dar și faptul că mulți dintre botoșăneni consumă antibiotice fără prescripție medicală și au astfel imunitate scăzută. 

”La nivelul spitalului s-au luat măsuri administrative de către personalul medical prin creșterea angajărilor pe partea de îngrijitori de curățenie, prin asigurarea antibioticelor în situația în care acei pacienți necesită tratament cu antibiotice de rezervă, prin o comunicare mult bună între medici în ceea ce privește identificarea infecțiilor și izolarea acestora”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati

O măsuriă pozitivă luată de Ministerul Sănătății în octombrie 2016 a fost privitoare la creșterea sensibilității medicilor în a declara infecțiile nozocomiale, în sensul în care, ei nu pot suferi repercusiuni dacă pe secții sunt astfel de situații. 

 

De asemenea, la Spitalul Județean s-a dispus angajarea unui medic de boli infecțioase.