Zeci de liste electorale dispărute

 

Zeci de liste electorale cu datele personale ale cetăţenilor cu drept de vot au dispărut. Acestea provin din 31 de localităţi ale judeţului şi pe baza lor se contabilizează prezenţa şi absenţa la urne. Alegeri la Flamanzi Ele ar fi trebuit predate de şefii secţiilor de votare odată cu situaţiile centralizatoare privind rezultatele, adică în noaptea de 22 spre 23 noiembrie, lucru care nu s-a întîmplat. Este vorbe de 56 de secţii din municipiile Botoşani şi Dorohoi, dar şi din mediul rural, precum Adăşeni, Blîndeşti sau Brăeşti. Ce s-a întîmplat cu listele permanente nu se ştie. Cert este că oamenii care le deţin au acces la date personale pe care în mod obişnuit nu le pot obţine decît instituţiile Ministerului Administraţiei şi Internelor. Listele cuprind datele a circa 40.000 de votanţi Prefectura a sesizat Biroul Judeţean de Administrare a Bazelor de Date în legătură cu acest aspect. „Acolo sînt toate datele persoanele ale cetăţenilor. Îmi pun o întrebare : la ce le folosesc aceste date?”, spune prefectul Cristian Roman, susţinînd că a luat atitudine faţă de cele întîmplate dat fiind faptul că ocupă funcţia de preşedinte al comisiei tehnice de organizare a alegerilor. Primul reprezentant al Guvernului în judeţ nu deţine informaţii privind numărul cetăţenilor cuprinşi de cele 54 de secţii, însă, cum în medie la o astfel de structură sînt arondaţi în jurul a 740 de cetăţeni, ar însemna că datele personale a circa 40.000 de botoşăneni se află în posesia unor persoane care nu au dreptul să le deţină. Secţiile de votare care nu au predat listele electorale Botoşani : 4, 8, 9, 24, 25, 32, 50, 72, 83 Dorohoi : 87, 101,108 Bucecea : 110, 111 Alegeri la Flamanzi2Darabani : 118 Flămînzi : 132, 133 Ştefăneşti : 147 Adăşeni : 151, 152 Blăndeşti : 176 Brăeşti : 178 Broscăuţi : 183 Călăraşi : 190, 191 Cordăreni : 202 Curteşti : 245 Dîngeni : 249 Drăguşeni : 263, 264, 265 Frumuşica : 274, 276 Gorbăneşti : 285, 288, 290 Havîrna : 294, 296 Hilişeu Horia : 303 Hlipiceni : 306 Lunca : 329, 332 Manoleasa 336, 341 Mileanca : 362 Pomîrla : 377 Răchiţi : 385, 387 Rădăuţi Prut : 390 Roma : 402 Santa Mare : 410 Unţeni : 461 Viişoara : 472 Vorona : 489