Zeci de botoșăneni suferă de boala secolului: sindromul BURNOUT face victime în rândul persoanelor de toate vârstele

În goana după competiție, performanță și succes, uităm probabil de ce este mai important, sănătatea. Zeci de români suferă de sindromul „burnout”, iar printre ei sunt zeci de botoșăneni de toate vârstele.

 

Se pare că era în care trăim, pe lângă nenumăratele avantaje există și o groază de dezavantaje, care ne afectează în punctul cel mai sensibil și anume starea noastră fizică și mentală. Sindromul burnout sau sindromul epuizării profesionale este cunoscut ca fiind stresul cronic.

 

Cadrele medicale susțin că este boala secolului ce afectează nu numai oameni maturi, ci și copii. Mulți dintre ei, cunosc semnele acestei boli și se prezintă singuri la medic, alții, preferă să ascundă acest lucru.

 

Cert este că unii botoșăneni ajung la Secția de Psihiatrie a Spitalului Mavromati Botoșani, loc unde primesc medicamentația adecvată, dar și suportul de care au nevoie.

 

„Sindromul de burnout să zicem că ar fi boala secolului, stresul cronic și epuizarea, asta afectează categoriile socio-profesionale.(…) Noi toți avem episoade de burnout. Ajung și la spital și destul de frecvent, dar nu necesită neapărat internare. De obicei, necesită un pic de odihnă, vacanță, relaxare și ceva psiho-terapie, dacă își permit sau dacă sunt deschiși la genul acesta de abordare,”

 

medic Gina Turcoman, șefa Secției de Psihiatrie Botoșani 

 

Se pare că aproximativ toți cei care suferă de acest sindrom știu pe lângă cauze și remediile, însă foarte puțini sunt cei care reușesc să lupte singuri cu stresul. Odihna este cel mai important element, dar nici psiho-terapia nu trebuie neglijată.

 

”Structurarea timpului, asta ar fi remediul, să împaci foarte bine munca cu odihna și cu activitățile recreative, să dormi, să mănânci ce trebuie, să te odihnești și să controlezi foarte bine stresul. Este greu pentru că ritmul vieții moderne ne cam aleargă pe toți și presiunile de tot felul sunt pe umerii noștri și după un număr de ani simți presiunea asta,”

 

medic Gina Turcoman, șefa Secției de Psihiatrie Botoșani 

 

La Botoșani, situația se agravează de la an la an, mai ales din cauza locurilor de muncă, adesea, foarte obositoare și stresante pentru cei mai mulți botoșăneni. Dacă în alte localități mediul de la serviciu este mai relaxant, în județul nostru, conceptul de odihnă sau relaxare la muncă nu este încă agreat de angajatori.

 

”La noi încă nu s-a ajuns, dar la noi în România, companiile, multinaționalele au cameră de odihnă, în care angajatul poate să doarmă, în care se poate întinde pentru o oră, în care se poate relaxa, în care poate socializa, s-a schimbat cu totul conceptul de muncă de companie sau de firmă, atmosferă este mai relaxată,”

 

medic Gina Turcoman, șefa Secției de Psihiatrie Botoșani 

 

Dacă oamenii s-ar odihni suficient, automat randamentul de lucru ar crește, iar asta nu ar însemna decât mult mai multă productivitate la locul de muncă.

 

Până să ajungă acest concept să fie preluat de toți angajatorii din România, oamenii trebuie să lupte de unii singuri. Mai precis, să-și facă un program de lucru adecvat și să acordă o importanță aparte orelor de somn.

 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store