Zeci de botoșăneni s-au rugat pentru ploaie – GALERIE FOTO & VIDEO cu slujba impresionantă

Seceta s-a abătut asupra județului Botoșani și a lăsat în urmă priveliști dezolante: animalele nu au ce bea, fântânile au secat, iar culturile agricole sunt neroditoare.

 

Pentru că situația a ajuns atât de disperată, mai-marii bisericii au organizat sâmbătă, 15 august 2015, când credincioșii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, o procesiune pentru ploaie. S-au rugat alături de soborul de preoți venit la Biserica Sfântu Ilie din municipiu, zeci de credincioși care au întors privirile spre cerul nemilos, din care a plouat cu greu, abia zilele acestea.

Pe rând, credincioșii au sărutat moaștele celor șapte sfinți, aduse la biserică pentru ca fiecare dintre ei să se roage.
O slujbă asemănătoare a mai avut loc în oraș, în urmă cu două luni, când credincioșii de la toate parohiile din Botoșani s-au strâns la Mănăstirea Popăuți, rugându-se pentru ca norii să își verse ploaia.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42461:GALERIE FOTO & VIDEO cu scena impresionantă de la Mănăstirea Popăuți: Mii de suflete s-au rugat pentru ploaie ]]

[[galerie-foto]]