Zeci de botoşăneni s-au angajat la Bursa Locurilor de Muncă

 

Aproape 35 de botoşăneni care au participat vineri, 27 aprilie la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi-au găsit un loc de muncă. Un număr de 30 dintre aceştia sunt absolvenţi cu studii medii iar alţii patru cu studii superioare.
La acţiunea derulată la Sala Polivalentă au participat aproape 40 de agenţi economici botoşăneni care au selectat peste 50 de persoane în vederea încadrării, oferta generală fiind de aproximativ 360 de locuri de muncă. Totodată, bursa a atras un număr însemnat de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, respectiv aproape 840 de persoane. Pentru un număr de 30 de persoane cu studii medii şi 4 persoane cu studii superioare s-au emis dispoziţii de încadrare la solicitarea agenţilor economici participanţi la bursă. Domeniile de activitate în care s-au făcut cele mai multe încadrări au fost: industria alimentară – mecanic agricol, manipulant mărfuri, şofer, muncitor în activităţi de gospodărie, referent de specialitate, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, industria construcţiilor metalice, fabricarea produselor electronice, construcţii de clădiri, comerţ, restaurante sau domeniul sanitar.