O serie de controale au fost efectuate de către comisarii Gărzii de Mediu Botoșani fiind înregistrate unele probleme pe raza unităților administrativ teritoriale.
Câteva dintre nereguli au fost semnalate de comisarul șef al Gărzii de Mediu Botoșani, Cristina Kashyap, la ședința cu primarii.
Și s-a referit mai întâi la procentul redus de colectare selectivă.
„Nu știu dacă sunt trei primării care au depășit 10% gradul de colectare separată pentru deșeurile de hârtie, plastic, sticlă și metal”
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani
De asemenea, comisarul șef a atras atenția că primarii nu asigură spații pentru colectarea deșeurilor periculoase.
Au fost aplicate un număr de 33 de sancțiuni în valoare de peste 530.000 de lei. De asemenea, s-au acordat și 29 de avertismente.
„Iar având în vedere că legislația privind gestionarea deșeurilor s-a modificat începând cu anul 2021, incendierea de deșeuri și îngroparea de deșeuri constituie infracțiune. Întrucât au fost din nefericire semnalate aceste aspecte, fie de către cetățeni, fie identificate de către comisarii de mediu în timpul inspecției am înaintat către Inspectoratul de Poliție 15 sesizări penale pentru incendiere de deșeuri sau îngropare de deșeuri pe raza UAT-urilor”,
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani
În cadrul ședinței, primarii au prezentat mai multe situații unde întâmpină dificultăți, cele mai multe aspecte fiind legate de alimentarea cu apă, de canalizare și salubritate.